Cum să-ţi structurezi siteul

Cum să-ţi structurezi siteul
5 (100%) 2 votes

Cea mai grea parte pentru mine atunci când începeam lucrul la un nou proiect, fie că era vorba de un blog sau de un site, a fost dintodeauna aranjarea siteului în pagină. Sau mai bine zis modul în care e necesar să îţi structurezi siteul aşa încât utilizatorul să aibă habar despre ce e vorba, cum poate naviga mai uşor, ce găseşte mai important pe site etc.

În 99% din cazuri regula după care mă ghidez e K.I.S.S. – Keep It Simple Stupid. Un design nu trebuie să fie niciodată prea încărcat. E necesar ca vizitatorii să găsească întodeauna ceea ce caută. Mai mult decât atât, oferă-le posibilitatea de a ajunge cu cea mai mare uşurinţă la produsele pe care le oferi, sau la bonusuri. Pentru că până la urmă scopul principal e să câştigi bani din site.

Vrei Sa Inveti GRATUIT Sa Faci Site-uri Pe WordPress?

Aşadar, pentru o aranjare mai bună a siteului trebuie să ai în vedere următoarele lucruri:

1. Macheta siteului (sau planul general)

Un prieten mi-a spus odată aşa: „Un design bun înseamnă să creezi ceva simplu şi uşor de folosit pentru oameni”. Aşa cum cei ce construiesc maşini sau case au anumite convenţii, la fel şi când vine vorba de structura generală a siteului există aşa ceva.

Lista de lucruri pe care un site ar trebui să le conţină este:

Headerul – sau partea de sus a siteului

Include de obicei meniul de navigare, linkuri către cele mai importante pagini, formularul de căutare şi un banner adecvat.

Footerul – sau partea de jos a siteului

Aici se pune de obicei un copyright, linkuri către cele mai importante pagini de asemenea şi poate chiar ultimele comentarii, articole.

Sidebarul – sau coloana aceea cu meniuri

Dacă siteul conţine o autentificare, atunci se pune formularul de autentificare, de abonare la newsletter, chiar ultimele articole, comentarii, cele mai citite articole etc.

De obicei nu contează dacă sidebarul este situat în partea stângă sau dreaptă, însă specialiştii spun că cea mai bună poziţionare este în partea dreaptă. S-a constatat că ochiul utilizatorului atunci când vizitează un site merge din partea stângă sus şi continuă de la stânga la dreapta în jos. Aşadar, dacă vrei ca informaţia pe care o oferi în articole să fie prima văzută de vizitator, atunci pune sidebarul în dreapta.

În toate aceste trei părţi ale siteului este necesar să pui informaţia pe care doreşti ca vizitatorul să o vadă pe fiecare pagină şi care i-ar capta atenţia pentru a-ţi cumpăra produsul, sau pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă pe site.

Conţinutul – în cele din urmă, unul din factorii decisivi.

Dacă ai un site cu articole, atunci acestea vor trebui structurate pe categorii. Poţi să oferi posibilitatea vizitatorilor de a comenta. Asta va creşte interactivitatea siteului şi va stârni la discuţie.

O tehnică importantă pe care toţi ar trebui să o folosească este punerea informaţiilor importante „above the fold”. Conceptul „Above the fold” înseamnă inserarea conţinutului cel mai important în partea de sus a siteului, ce se vede fără ca utilizatorul să fie nevoit a da scroll. Mai ales dacă ai un site pe care ai pus reclame şi vrei să câştigi bani din ele. Am scris despre asta în articolul despre Google Adsense.

2. Culorile

Alegerea culorilor potrivite pentru un site nu e muncă uşoară. Asta dacă nu ai deja logo-ul companiei după care să te ghidezi.

Există o anumită psihologie a culorilor. Aşa cum roşul te face să te gândeşti la ceva cald, sau albastrul te face să te gândeşti la ceva rece, diferite culori înseamnă diferite emoţii. Şi ştim cu toţii că oamenii se lasă influenţaţi de emoţii atunci când iau o decizie (fie ea şi accesarea sau nu a unei anume pagini).

Pentru o alegere mai potrivită a culorilor siteului, poţi folosi aplicaţia oferită de Adobe, Adobe Kuler.

3. Scrisul

Un alt lucru important pe siteul tău este tipul de font pe care îl foloseşti. Deşi sunt foarte multe tipuri de fonturi pe care le ai la dispoziţie, doar câteva din ele sunt recomandate pentru a fi folosite în web design. Mie personal îmi place să folosesc Verdana, Arial şi Tahoma. În ordinea asta.

Mărimea fontului este de asemenea foarte importantă. Desigur, cu cât e mai mare, cu atât e mai uşor de citit. Însă nu întodeauna merge foarte bine cu designul. Dacă e prea mare, atunci rişti să strici tot farmecul siteului.

4. Accesibilitate şi usabilitate

E foarte important ca siteul tău să se vadă bine în cele mai populare browsere (Firefox, Internet Explorer, Opera şi Safari). Dacă respecţi celelalte trei puncte enumerate mai sus, e foarte posibil ca siteul tău să fie şi accesibil şi uşor de folosit.

Un alt lucru de luat în vedere e folosirea unui număr minim de linkuri pentru navigare. Cu cât mai multe linkuri ai cu atât e mai greu pentru vizitatori de a ajunge la informaţia principală pe care o oferi.

Cam atât pentru azi.

Până data viitoare, toate cele bune!

Tudor Mateescu
Urmărește-mă

Tudor Mateescu

Citește aici toate articolele scrise de Tudor Mateescu. Descarcă de aici ghidul bani din blog.
Tudor Mateescu
Urmărește-mă

Latest posts by Tudor Mateescu (see all)

Leave a Comment