Cum să ajungi expert în internet marketing…

Cum să ajungi expert în internet marketing…
5 (100%) 2 votes

În articolul trecut îţi spuneam despre cum să-ţi setezi obiectivele şi cât de important e să faci asta. Sper că e gata lista. Dacă nu, atunci apucă-te cât mai repede. O să crezi că glumesc, însă sunt foarte serios.

Fără o viziune clară asupra ceea ce vrei să faci pe viitor, nu o să ajungi nicăieri. Eu nu pot să fiu acolo alături de tine să te verific dacă urmezi paşii pe care ţi-i spun sau nu. Dar dacă vrei cei 1.000 de dolari pe lună ( sau care e obiectivul tău ) atunci ascultă-mă cu atenţie, pentru că n-am de gând să-ţi vând gogoşi.

Prima mea întrebare şi primul lucru pe care pun pariu că vrei să-l ştii e…cum poate o persoană simplă, normală, fără 7 masterate sau un IQ de 150, să fie în stare să câştige de trei ori salariul unui bugetar, DOAR  cu ajutorul unui calculator?

Aşa cum îţi spuneam, în orice domeniu, ai nevoie de anumite calităţi / cunoştinţe. La fel şi în internet marketing. Trebuie să înveţi o mână de lucruri, să devii foarte bun pe ele, apoi vei avea ocazia sa le foloseşti şi să faci o mulţime de bani.

ACCES INSTANT

Studiul De Caz: De La Pasiune La Afacere Online În 365 De Zile

Vrei să vezi cum am făcut o afacere online de la zero în doar 365 de zile, obținând un venit pasiv lunar cu prima vânzare?

Ştiu, pare cam vag, mai ales acum la început. Dă-mi voie să-ţi explic…

Îţi spuneam, tot în articolul trecut, cât de important este să fii concentrat pe ceva, să ai o direcţie. Ei bine, acea direcţie trebuie să fie foarte bine pusă la punct. Îţi explic de ce…

Internet Marketingul are mai multe domenii pe care poţi să ajungi expert. Însă doar câteva din ele sunt atât de importante încât foarte puţină lume le ştie. Sau mulţi dintre ei au curajul să se bage pe aşa ceva.

De cele mai multe ori intervine lenea, ori ideea ca nu vor reuşi niciodată să devină buni. Ei bine, acele domenii, nu doar că îţi aduc O MULŢIME de bani, dar te ajută să îţi duci afacerea pe internet în stadiul în care îţi aduce bani fără să mai faci nimic.

Mai concret…

Internet Marketingul are câteva părţi mari.

1. Vânzarea propriului produs electronic / fizic (e-book, carte tipărită, CD, pachet video etc)

Cunoştinţe necesare:
– copywriting (îţi spun imediat ce înseamnă, dacă nu ştii încă…)
– email marketing (de la cum să-ţi creezi o lista de abonaţi până la mail sequence-uri, product launch formulas etc)
– SEO, traffic, media buys (pe scurt… cum să aduci oameni pe site)
– tehnic (prea puţin…Google ne ajută cu toate. În zilele astea poţi face un site genial, chiar dacă eşti praf la programare web)

2. Vânzarea de produse prin afiliere (vinzi produsele altora în schimbul unui comision)

Cunoştinţe necesare:
– SEO, traffic (pagina de vânzare o ai. Trebuie să aduci oameni pe ea)
– email marketing (opţional, dar recomandat. Dacă ai o listă de abonaţi şi ştii cum să le vinzi, ai dat de o mină de aur)
– tehnic ( aproape deloc…Cel căruia te afiliezi îţi cam oferă tot ce ai nevoie. Ideea e atunci când alegi un produs pe care vrei să-l promovezi, asigură-te că e unul beton!)

3. Bani din publicitate (PPC – gen AdSense, AdBrite etc)

Cunoştinţe necesare:
– tehnic, foarte puţin (după cum spuneam, Google face tot)
– SEO, traffic (foarte necesar – dacă vrei clickuri multe – ai nevoie de vizitatori mulţi)
– cunoştinţe “artistice” (felul în care scrii articolele pe blog contează enorm. Daaar…nu e absolut necesar. Poţi avea un blog cu fotografii şi atunci se schimbă totul.)

Ok. Rămân cu astea pentru moment.

Ce e de făcut acum?

Să laşi TOT ce faci. TOT ce ai. TOATE “afacerile online” pe care le-ai încercat până acum. Dacă nu faci deja cel puţin 1.000 de dolari pe lună din internet, atunci îţi lipseşte ceva.

Ştii ce??

E vorba de FOCUS!

Ştii ce e ăla focus? Ţi-am spus de el în articolul trecut. Atunci când încerci să construieşti 1001 de zgârie nori deodată şi nu ai 9 vieţi ca pisica, vei sfârşi cel mai degrabă dezamăgit.

Uitându-te la tavan noaptea şi întrebându-te …”cu ce am greşit? de ce nu fac bani? de ce nu am viaţa pe care o merit?”.

Revenim…

Ai observat că se repetă trei lucruri….

1. Copywriting (email marketingul are mare legătură cu asta)
2. SEO, Traffic
3. Tehnic

Pe limbajul românului….

1. Cel care îţi vinde…
2. Cel care îţi aduce oameni cărora să le vinzi
3. Cel care pune totul la punct ca să îi poţi aduce şi să le vinzi.

Tu care din ei vrei să fii?

Pe scurt din fiecare….

1. Puţini oameni ştiu cum să vândă un produs. Copywritingul e meserie de aur. Odată ce l-ai învăţat, poţi face pagini de vânzare şi pentru alţii… O astfel de “pagină” se scrie cu 1.000, 2.000 sau chiar 10.000 de dolari. Şi mai mult, dar nu îţi spun, fiindcă e alt nivel acolo.

2. Mulţi cred că ştiu cum să aducă vizitatori, dar puţini reuşesc. Mulţi se dau experţi în SEO, dar habar nu au cu ce se mănâncă. Dintre toate… dacă nu ai trafic.. poţi să ştii cum să vinzi… nu îţi va folosi la aproape nimic.

3. Deloc căutat. Nu recomand. Dacă ştii deja partea tehnică ( PHP, HTML, CSS..programare ala bala portocala… ) atunci e în avantajul tău. Dacă nu ştii, foarte bine. Lucrurile de bază le vei învăţa odată cu practica. Până atunci există WordPress, templateuri gratuite pentru siteuri şi generatoare de pagini web până-i Luna, Soarele şi Pâmântul.

Recomandarea mea?

Te apuci de una din primele două.

1. Copywriting
2. SEO, traffic

Ce vreau să faci…

Până săptămâna viitoare le studiezi pe ambele şi decizi care din ele e pentru tine. Apoi ne apucăm de lucru. Am să îţi vorbesc despre fiecare în detaliu.

Ok, gata. Atât pentru azi.

Ne auzim curând.

26 thoughts on “Cum să ajungi expert în internet marketing…

  1. Trebuie sa fii cinstit, si sa recunosti ca NIMENI nu stie totul despre afacerile pe internet, si chiar daca stie,poate sti mult mai mult decat altii(asta legat de PDF-ul de mai sus), oricum articolul mi se pare interesant, iar personal as vrea sa invat mai multe despre copyright, e-mail marketing, si alte astfel de instrumente necesare in dezvoltarea unei afaceri pe internet: Squido, VIDEOO tools,autoresponder, si altele pe care cu siguranta tu le stii mai bine!

  2. Salut Adi,

    E copywriting, nu copyright. E o diferenta de la cer la pamant intre ele.

    Nu trebuie sa stii totul despre afacerile pe internet.

    De aia exista termenul de “split-testing”.

    Pentru a afla ce functioneaza si ce nu, atunci cand ajungi la un nivel mai avansat.

  3. Multumesc pentru corectie! Desi limba engleza o inteleg la nivel mediu , probabil am incurcat termenii,iar sincer sa fiu nici termenul de split-testing, nu-l inteleg. Dar asta nu inseamna ca nu pot sau nu vreau sa le invat!

    • O sa inveti si asta. E ceva mai avansat.

      Acum pornesc de la zero, trec prin nivel mediu, apoi o sa vorbesc si despre lucruri avansate.

  4. Un articol genial, ca toate cele de pana acum! 🙂

    Intr-adevar, programarea web nu conteaza intr-o foarte mare masura. Am simtit asta pe propria piele… Credeam ca daca stiu sa codez foarte bine, am sa reusesc sa atrag mai multi vizitatori. Dar nu e chiar asa. Am observat ca banii pe care i-am castigat cu site-ul meu despre fotbal in engleza au fost castigati cu un template SIMPLU si cu un logo. Si treaba mergea foarte bine cand era Euro 2008, eram pe primele pozitii mereu la stiri despre Campionatul European, uneori intreceam chiar si BBC-ul si am ajuns sa am peste 4000 / zi, asta timp de 2 saptamani. Intrebarea era “unde am gresit?”. Cea mai mare greseala a fost ca nu m-am axat pe un cuvant cheie anume, scriam ca un nebun articole despre Euro si asta avea sa devina keyword-ul principal, care avea sa devina o mare greseala. Dupa terminarea campionatului, nu mai aveam vizitatori, prin urmare nici bani nu mai produceam… si asta deoarece m-am axat doar pe “Euro”. Dar cine mai cauta stiri despre meciurile de la Euro 2008 dupa 2 luni pe Google? (Aproape) Nimeni.

    O alta mare greseala a fost ca nu m-am axat la pozitionarea paginii site-ului principal in Google dupa un keyword anume. Veneau vizitatori dupa cautari de tipul “Euro 2008 Italia – Romania 1-1”. Am gresit mult din punct de vedere SEO.

    Acum am alte planuri, mi-am ales o nisa (destul de mica, ce-i drept) si acum incerc sa imi optimizez site-ul pe ea.

    O alta greseala ce am mai facut-o a fost schimbarea deasa a template-ului… care mai de care impopotonate ca niste pomuri de Craciun. Cu acelea am ajuns sa am viteza de incarcare a paginii de 8-9 secunde si un Bounce Rate mai mare de 75% conform Google Analytics. Ieri am spus NU themei anterioare, am luat una CLEAN si care se incarca in maxim 2 secunde. Am editat-o cum am putut si inca mai am cateva modificari de facut, iar apoi voi lucra la… SEO, SEO si iar SEO. 🙂

  5. Buna ziua, Andrei

    Ma bucur ca nu m-ai uitat (tu ai spus-o) si totodata m-as bucura mult sa reusesc sa castig 1000$ pe luna, cu ajutorul tau bineinteles. Cred ca banuiesti de ce m-as bucura asa de mult – sunt un bugetar!!!!!!!!? Cred ca mie mi se potriveste varianta 3 (Bani din publicitate) si poate cu timpul si varianta 2. Ce parere ai?

    • Varianta cu afilierea merge de minune daca stii cateva lucruri de baza. La cea cu publicitate, trebuie sa stii cum sa aduci cat mai mult trafic.

      Apoi restul lucrurilor sunt simple.

  6. BUNA,ANDREI, IMI PARE FF BINE CA AM DAT DE TINE PE INTERNET IN CEEA CE DOREAM EU SA FAC. ESTI UN TIP INTELIGENT SI SE VEDE CA AI PRIMIT EXPERIENTA IN CEEA CE PROMOVEZI SI ACUM ESTI SI UN BUN INVATATOR, PENTRU ALTII, CARE DORESC SA FACA CEVA SI NU STIU CUM, POATE CHIAR DELOC, ASA CA MINE. DE ASEMENEA ESTI SI UN SUFLETIST, DIN MOMENT CE AJUTI SI PE ALTII,CHIAR SI CONTRA COST,DAR CEEA CE VINZI CONTRA ACESTUI MIC COST ESTE AUR CURAT, CARE NU SE GASESTE LA ORICINE. ITI DORESC MULT SUCCES IN TOATE SI SA POTI AJUTA PE CAT MAI MULTI DORITORI DE MAI BINE.

  7. Interesant, abia incep sa primesc si celelalte articole! Vreau sa stiu de unde pot afla mai multe despre traffic si vanzari. Poti sa imi recomanzi niste site-uri sau materiale?
    Mersi anticipat!

  8. nu stiu, stau in dubii de zile bune, am incercat toate posibilitatile pana acum si nimic,si afilieri, si adsense,si ma gandesc sa incerc si asta , dar mai stau…

    • Trebuie sa te gandesti de ce “nimic” ? Ce nu ai facut bine?

      Tii minte ce zicea Einstein? “Nebunia consta in a face acelasi lucru de fiecare data si a astepta rezultate diferite”.

      Gandeste-te ce ai facut gresit si data viitoare faci mai bine.

      AdSense si afilierile merg. Facut totul corect, merge.

      Ce nu ai facut bine?

  9. Multumim pentru articole si pentru toate explicatiile. Am invatat ce inseamna sa fii intr-un domeniu nou, sa nu stii nimic si sa ai totusi posibilitatea sa accesezi informatii pentru ca exista oameni care au facut unele lucruri inaintea ta si au ales sa-ti spuna si tie.

    Eu ma gandeam sa scot propriul meu produs, insa degeaba as invata sa vand daca nu as avea cui sa vand. Si pana la urma,indiferent care e alegerea ta, nu de SEO ai nevoie in primul rand?

    Multumesc mult pentru carte!:) Mi-am dorit-o de cand am vazut-o prima data, cam 3 luni sunt.

    • Nu neaparat de SEO.

      Aici intervine un lucru foarte important, despre care o sa vorbesc tot in articolele viitoare.

      Nu vreau sa stric distractia si sa ti-l spun acum. Hehe.

  10. ma gandesc serios si m-ar incanta faptul sa am propriul meu magazin online ,as vrea sa invat cum se face internet marketing, despre email marketing, si cum sa promovez chiar si sa vand produse prin afiliere gen amazon, comission junction, clickbank, etc.. Asta este doar un site pe care am pus produse dar nu am prea multa incredere ca voi putea face ceva, http://www.getfishingtips.info/hobbies. Daca puteti si daca sunteti ortodocsi dati-mi un sfat, ca de la Adsense mi-am luat gandul dupa ce mi-au inchis contul de vreo doua ori. Va multumesc din suflet chiar daca nu-mi raspundeti. Va urez mult succes celor care va merg afacerile, Sanatate…

  11. Salutare,

    Ma bucur ca ati intrebat. Foarte simplu.

    1. Piata marketingului online are nevoie de oameni cat mai educati.
    2. Eu am nevoie de parteneri – afiliati.
    3. Romania inca e o piata mica, imatura, nedezvoltata. De aceea e bine sa fim cat mai multi, pentru a creste valoarea pietei si profitul.

    Cat despre piata straina, ca tot vorbesc despre ea. E vorba strict de afiliati.

    Gandeste-te un pic. Eu sa zicem ca am un produs electronic pe engleza.

    Tu iti faci o lista de abonati mare, folosindu-te de toate cunostintele de pe SecretulBanilor.

    Eu vin la tine, facem o afiliere si castigam fiecare cateva mii de dolari.

    E win-win situation.

    Cine nu a invatat ca banii se fac in echipa, e om sarac.

    Orice persoana de succes din lumea asta iti va spune la fel.

  12. Am citit toate comentariile de aici.Desi scriu dupa un an, sinte cit se poate de incintata de tot ce citesc.

    Sper sa reusesc cu ajutorul tau Andrei!

    numai bine!
    Cristina

  13. Am citit ca 2013 este anul sarpelui de apa si ca acesta aduce multe schimbari in bine celor care vor sa priveasca in continuare altfel lucerurile.
    Am dat intamplator peste tine si-am inteles ca este un semn bun, citindu-te.
    Te urmez see you speranta si incredere.
    Multumesc pentru ca existi!

Leave a Comment