Cum Editezi Codul Temei De WordPress Prin Crearea Unui Child Theme

Cum Editezi Codul Temei De WordPress Prin Crearea Unui Child Theme
5 (100%) 3 votes

Se întâmplă de multe ori să avem nevoie de mici customizări pentru tema noastră de wordpress. Metoda clasică era să găsești fișierul PHP pe care vroiai să-l modifici sau style.css și să faci modificările necesare. Doar că acum temele au update-uri iar dacă ai făcut greșeala să faci update-ul toate customizările tale s-au suprascris și s-au pierdut.

Așa că soluția este să creezi o temă copil: child theme.

Vrei Sa Inveti GRATUIT Sa Faci Site-uri Pe WordPress?

Cum se crează o temă copil: Child Theme

  1. Identifici tema pe care vrei s-o modifici și care se află în wp-content/themes/ să spunem că tema se va numi “Tema M”
  2. Identifici folderul în care se află tema (atenție este case-sensitive și numele temei și numele folderului – deci ele trebuie respectate cu strictețe!); sa zicem că folderul este wp-content/themes/tema-m
  3. Creezi un folder  în wp-content/themes/ numit tema-m-child; calea va arăta așa: wp-content/themes/tema-m-child
  4. Copiezi style.css la tine pe calculator și-l editezi și adaugi  următoarele linii la codul deja aflat la începtul style.css:
    [codebox 1]
  5. Prima linie din codul de mai sus este redenumirea temei și a doua linie specifică în ce folder se caută fișierele (acestă linie trebuie adaugată); în loc de tema-m va fi denumirea folderului tău în care se află tema mamă
  6. După ce ai făcut acești pași trebuie să activezi tema copil (child theme) din  Administration Panels > Appearance > Themes. Activarea temei child presupune recustomizarea ei cu widgeturi etc.
  7. De asemenea ai nevoie și fișierul de functions.php creat dacă vrei să adaugi alte funcții php (acest fișier nu suprascrie funcțiile deja existente ale temei)
  8. După toți acești pași ai tema activată. Și pentru orice fișier pe care vrei să-l modifici din tema mamă (pe care vrei să-l protejezi de vreun update) îl copiezi în acest folder nou (tema-m-child) și îi faci modificările necesare.

Pentru mai multe detalii vezi aici postul oficial wordpress.

Spor la o customizare de durată!

Tudor Mateescu
Urmărește-mă

Tudor Mateescu

Citește aici toate articolele scrise de Tudor Mateescu. Descarcă de aici ghidul bani din blog.
Tudor Mateescu
Urmărește-mă

Leave a Comment